1. literatura nu este un mijloc social de comunicare… literatura este doar o lopata cu care sapi in tine la nesfarsit, pentru a-ti gasi neraspunsurile, pentru a-ti gasi netrairile, de fapt, pentru a-ti sapa tu insuti (si a nu da sansa altora) groapa (metafizica) in care ai sa mori asa cum stii si vrei tu (desigur, moartea fizica nu va fi niciodata cum stii si cum vrei). mai pe scurt: pentru a-ti neantiza trairile periferice (formale, fizice, deci sociale)
2. datorita lui 1, literatura nu se scrie pentru ceilalti. cel care isi spune scriitor si scrie pentru a fi citit de ceilalti, pentru a fi adulat de ceilalti, va cadea – obligatoriu (dar nu pentru ca spun eu asta) – in fals. sigur, daca are talent, intamplator va da roade gustoase, aromate, insa va fi ca o vie plina de struguri acrii sau uscati, in care rareori cititorul va gasi un strugure bun… in mare, via va fi considerata neroditoare, iar asa-zisul scriitor va da in curand faliment.
3. datorita lui 1 si 2 scriitorul este numai si numai “creatorul de lumi”.
4. “creatorul de lumi” traieste exclusiv in lumile pe care si-i le creeaza. din acest punct de vedere, el traieste in lumea formala doar pentru a supravietui fizic. doar in lumile pe care si-i le creeaza traieste cu adevarat (meta-fizic).
5. datorita lui 4, teleologia acestor lumi este una complet inchisa / ermetica… si nu poate fi valorificata decat in raport strict cu cel care o creeaza.
6. datorita lui 5, orice critica facuta acestor lumi este una pur formala intrucat critica se bazeaza pe socializare, pe transmiterea unui mesaj catre ceilalti (fapt pe care creatorul de lumi il va gasi mereu inutil, intrucat aceasta transmitere se bazeaza pe ideea ca literatura este un mijloc social de comunicare).
7. evident, cel care critica are mereu dreptate intrucat el se bazeaza pe legea pe care tocmai am enuntat-o, ca i s-a comunicat ceva. pornind de la faptul ca oamenii sunt diferiti (un cliseu social, desigur), critica pozitiva subliniaza, in special, faptul ca lumea pe care a creat-o scriitorul se intersecteaza, nu conteaza cat (dar se intersecteaza), cu lumea in care a intrat cititorul. este vorba de acea sintagma specifica analizei critice care apare sub cunoscuta forma: “m-am regasit in acest poem/ acest text, etc”. critica negativa semnaleaza distanta dintre aceste doua lumi, in acest raport: scriitor – cititor: “nu m-am regasit aici, nu ader la acest tip de text, deci nu ma intereseaza”.
8. orice creator de lumi trebuie sa se defineasca stilistic. stilul nu este dezvoltat si nu se defineste in lumea formala, sociala. stilul este o forma de traire care influenteaza si structureaza textul. cel care citeste carti doar pentru a-si defini stilul (atent, asadar, la amanuntele lexicale, frazeologice, etc), nu face decat sa se FORMALIZEZE, sau, INFORMEZE. o carte, asa cum am spus mai sus, este o lume, si nu o lume sociala (decat aparent). nu sunt de acord cu ce se spune: “trebuie sa citesti ce au scris cei dinaintea ta, ca sa nu repeti ce s-a spus”. dupa parearea mea, trebuie sa ai cel putin un moment de traire in lumea celorlalti scriitori, ca sa le intelegi lumile (scriitorul care citeste nu “studiaza”)… oricum, lumea ta e diferita. Lexical, frazeologic, etc… nu ai cum sa il repeti. Iar daca esti creator de lumi, nu o vei face, indiferent daca iti propui asta sau nu.
9. asadar, orice creator de lumi nu vrea si nu e interesat sa transmita un mesaj, ci “sa-si traiasca lumile”. una dintre cele mai puternice dovezi ca un scriitor este creator de lumi e faptul ca isi iubeste “personajele”, prozastic, liric sau deliric. Foarte important de mentionat e ca le iubeste atat de mult, incat si-ar da oricand viata pentru ele. Si, iar, foarte important, e ca un creator de lumi nu este interesat de un beneficiu pentru asta. Daca este plagiat, el se va bucura ca lumea lui traieste si prin altii, si ii va fi totuna daca deasupra textului sau va fi nominalizat el sau un altul.
8. asadar, indiferent cati bani ar avea, un creator de lumi va fi mereu sarac. pentru simplul fapt ca… nu este ca Dumnezeu (sau ca ce se crede despre Dumnezeu).