-dinga dinga dinga… asta e un vers dintr-un cantec ce apartine celor de la black sun empire (ahahahaha!)… acuma, asta e un duo (din cate stiu, ca prea multe nu stiu… vreau sa zic… nu ma intereseaza prea mult informatiile biologice sau biografice ale unui cantaret ori ale unei formatii) de drum&base destul de energic (ca sa folosesc un eufemism pitic – pong!!! asociere pleonasmica)… multi ma tot indruma spre future prophecies… dar i-am tot ascultat pe astia din urma si-mi par micii copiii… dar… ei, acei multi, ma indruma fiindca, zic ei, black sun empire sunt, prin analogie, un fel de LSD, restul fiind, prin aceeasi analogie, droguri naturale (pe scurt: bse te poate innebuni, in timp ce, in ce-i priveste pe ceilalti – si nu discut doar de future prophecies, ci de multi altii – s-ar putea sa-ti placa)… ei, da, cand stau jos in living si butonez la textele mele recunosc ca nebunia celor de la bse se duce pana la etaj (chiar daca e o nebunie intima, fiindca se manifesta strict in urechile mele senzuale) deranjandu-i ostentativ pe cei care traiesc acolo (nu mai departe de vineri seara, castile mele technics, de 2 milioane sau 3 sau 4… s-au cam dus pe apa sambetei). so. am ramas cumva cu un handicap. totusi, ce vreau sa zic e ca… nebunia din capul meu e mult mai mare decat muzica celor de la bse… si sansele de a o lua pe aratura din cauza unei “auditii” violente sunt complet nule… dar, mnoah… oricum, dinga dinga dinga nu e un vers… sunt doar niste sunete care ma lovesc de parca un bici rusesc ar sfasia carnea unui tigru bengalez… aaa, si, apropo de zodii… cica la chinezi eu as fi tigru.
…parti din urmatorul text au fost scrise vineri spre sambata… de pe la orele 23 la 3…
-o tona de balega in care imi asez capul, si stralucesc mai tare decat un diamant…/ draft saved si sufletul meu se lungeste precum visul fiului meu…/ it’s time, to be one (asta e refrenul verbal al acelui dinga dinga dinga)
-refac cate cincizeci de capitole pe minut din viatza mea… si realizez ca, daca pe patul de moarte, viatza se intoarce la mine, vor trece zile multe de rewinduri mnemonice pana sa mor…. ai de poola mea!… o sa sufar ca un calendar viu si supraincarcat… cred, de altfel, ca de aia si incep sa ader la muzica foarte greoaie si foarte complicata…
-da, sunt foarte orgolios. si cred ca din acest motiv instinctul meu de conservare are nevoie de… fervoare (mama ei de rima)… in manifestarile lui… de aia ma indragostesc asa usor de oameni si dezvolt repede o anume loialitate… si, imediat ce sunt dezamagit, ma arunc furibund peste lucrurile care mi s-au furat (deci, in gol!!!)… devenind frustrat… devenind altcineva… devenind, in cel mai firesc mod, inamicul celui care mi-a tradat loialitatea, sau daca nu loialitatea, atunci respectul de sine… ma izbesc infricosator de zidurile sociale pe care mi-i le-am creat, inchid ochii, inghit in sec, imi trag vreo doua rastigniri metaforice… ma ridic… si plang ca un prost… (ce ati crezut? ca oi zice ca ma duc mai departe, cum zic capoasele alea de pitipoance / sau pulosii aia de pitiponci… ca… dupa ce sufera, ele / ei se ridica si merg mai departe?… poola mea, alea / aia nici nu stiu ce vorovesc… nu ma duc mai departe… raman pe loc… si plang ca un prost sentimental… asta am facut dintotdeauna… si, dupa aia, ma intorc… mereu ma intorc… nu ma duc niciodata mai departe… nu stiu ce poola ii aia… un cliseu… taman invers o iau, inapoi… viatza mea nu e mai departe, la varsta asta, viatza mea e aici… unde o traiesc, si cu cine o traiesc… s-a cam terminat cu “mai departe”… mai departe e moartea… bolile, chestiile ciudate, instrainarile, arderile in mine, iubirile fara rost, copiii din flori, nuuuuuuu.) de fapt, nimeni nu merge “mai departe”, si nici nu are cum… toti merg mai inapoi, tot mai inapoi, catre… e cuvantul ala… propriceptie… propria-receptie… deci, toti merg mai catre ei insisi, mai catre orgoliul lor, mai catre dorintele lor de a se crede mai mult decat sunt… mai civilizati, mai banosi, mai fututi, mai pulosi, mai carnali, mai liberi, mai democrati sau democratici… mai sensibili sau mai reci, mai inteligenti sau mai geniali, mai talentati sau mai straluciti… dar… nimeni nu are impresia ca merge inapoi, fiindca inapoi pentru toata lumea e benjamin button case… f insuportabil… insa, evident, toti isi tureaza motoarele ca sa mearga catre ei insisi (fix inapoi, catre ce e mai putin din universul asta, al lor si al nostru)… sa nu-i dai dreptate lui Nietzsche?
-azi, plang. am mai rupt ceva din mine. asa am venit acasa, rupt si spart, plangand, pe la 11 noaptea. m-am aruncat cu capatana in canapea, si am strans din dinti. asa voi ramane. cu mine intr-o canapea, strangand din dintii pe care ii am si din cei pe care ii voi avea. canapeaua valoreaza mai mult decat mine. poate ca si dintii pe care mi-i voi pune zilele urmatoare valoreaza deja mai mult decat mine. ce n-as da pt o femeie care sa valoreze mai mult decat mine… nu vreau sa spun ca as valora eu ceva… sau ca femeile nu valoreaza nimic… dar… nu am gasit-o pe cea care ma intelege… aia va valora mai mult decat mine… pt ca ma va pune in valoare, si eu… pe ea… (presupun ca si eu as valora mai mult decat ea, in lumea ei).
-dar, ce valorez eu pentru mine? sau, mai exact, in interelatiile mele capoase, ce-i cu mine? interelationar, eu nu exist, bre. sunt stangaci, pesimist, lipsit de romantism… eu nu-mi inteleg decat propria afectivitate… sunt de-ala, propriceptionist (hahahaha!) nu am nici un prieten, si nu o sa am niciodata. nu sunt cautat niciodata, decat fiindca poate as fi capabil sa finantez vreo iesire. nu sunt cautat pentru mine. interelationar, persoana mea nu valoreaza nimic… e doar un model de om orgolios, de fapt, spongioso-orgolios… un fel de sursa si flux al tuturor pacatelor umane, teoretizate sau practicate de cei din jurul meu. pe scurt: dracul in persoana. nici nu-i de mirare ca black sun empire, care imi curge in acest moment in urechi, doar imi creeaza un fel de senzatie de… interesant. oricum, eu sunt mult mai “interesant” si mai “agresiv” in uluitoarea relatie cu… cu cine naiba decat cu mine-insumi.
