-ooo… cum nu am cuvinte… si versurile mi s-au pierdut prin spatele ochilor… si lumea pe care o tineam intre degetele mainilor se cotrobaie singura prin panatalonii aceia aruncati in mijlocul strazii si calcati de sute de roti de cauciucuri dintate, iernivore… ooo… cum cuvintele mele se infasoara in jurul unui rug ce seamana cu scheletul meu ars de atatea astre nestinse ce zbiara prin mine catre un univers care zice ca e infinit… ooo… ce megaloman ma simt… descantandu-mi durerea… durerea incapacitatii de a nu-mi putea controla simturile…

-uite asa m-am intalnit cu o sinecura a simturilor mele… ea era cumva tardiva… insa se dezlantuise in mine… fiind o parte clara din mine, o munca simturilor mele, cumva vestite, ciolanos-hiperactive… yep… era acolo… se dezvolta vertiginos… rupea lanturile de pe mine si imi manca membrele… inghiteam in sec… imi inghiteam oasele… imi inghiteam dorintele din interiorul oaselor… si oasele ma dureau incredibil de mult… vuiau, era incredibil… vuiau de durere… era cu adevarat incredibil… vuiau ca o palarie de otel, cu baza sudata aproximativ de spatele saniei unui mos craciun robotizat… hahaha…

nu am mai scris de foarte multa vreme pe spatiile astea… semn ca am vrut cumva sa le virginizez… hihihi… ma rog, am trecut prin foarte multe cacat de trairi in ultima vreme… cea mai mare jmecherie e ca a murit bunicul meu… avea vreo 91 de ani si era numai oase… si mi-a atras atentia chestia asta, la slujba, omul este OASE GOALE…. e mai tare decat faza cu pamantul… fiindca oasele sunt goale si albe si sufletul e mereu asociat culorii albe, angelice, cumva… si asta ma trimite, evident, la ingerii morti, albi, aripi albe, moarte, tine de zbor, de dezpamantenire, in timp ce oasele albe tin de impamantenire… se mai zice ca ingerii sunt mult mai jos, gradual, conservantoric vbind, decat omul, fiindca omul este inzestrat cu instinctul conservarii (oasele goale sunt inamic) in timp ce ingerul nu are treaba cu de-astea (semn ca aripile tin de altceva)… bla-bla-bla….

cea mai jegoasa treaba, dincolo de rahatul de basescu, un cacat urias in destinul meu, este o baba care isi are adresa pe emil racovita… este o baba ingrozitor de paranoica, care… se caca parca pe gura… ea se numeste clar si raspicat RUSU RODICA… si sper din suflet ca nepotii ei sa ma citeasca vreodata, sau chiar ea sa ma citeasca vreodata… ca sa realizeze ca nu face nici doi bani, chit ca ea se crede una dintre cele mai interesante persoane de pe fata globului pamantesc…. … nu este… nu explic fiindca sper sa ma dea in judecata… hihihihi… ma cac pe fata ei si sper ca dupa ce o sa moara sa bata in casa mea cat mai mult… cine stie, poate dupa ce mor, oi intalni-o pe-aci si-oi putea sa o bat, sau sa-i dau ceva palme peste gura…. bleahhhh….

mircea badea… acest domn este un om inteligent, dar este f departe de a fi un geniu… da de f multe ori pe langa, si, in plus, e gretos de laudaros… tot timpul ne spune ca el face un milion de euro de la biroul lui… eu ma bucur ca face si ca drege, problema e ca… mi se face aproape tot timpul rusine cand se lauda… mor cand il aud… in rest, e f ok, si tin la ce spune dpdv politic…. dar, e asa ostentativ ca viata lui (intr-o intimitate formala) este scazuta calitativ, incat sunt putine sanse sa ajunga model de viata… cel mai probabil va ramane un tip care ne face sa radem batjocoritor de anumite subiecte/ obiective politice si… cam atat… bleahh…

rde o gagica de mine cand zic de oase albe… waiii ce tare ar fi sa traiesc mai mult decat ea (avand in vedere ca nu mai beau alcool, ca nu mai fumez, nu mai consum cane, etc,… am toate sansele)… sa traiesc si sa ma uit la ea in timp ce zace in sicriu si sa zic… esti OASE ALBE… pfuai… oricum i se va zice si asta…. asa cum mi se va zice si mie…

Dam… dam.. dam… eu nu, eu nu, eu nu, eu nu, eu nu obosesc, eu rad, mereu…

As vrea sa rad de mine, as vrea sa fac dam… dam… dam… sis a rad cu PUTERE de mine…

Dar rad foarte firav de mine… ca si cum… as interpreta prea mult iubirea pentru mine…

Ma doare spatele… semn ca am inghitit un… distonocalm…

Oricum, iubita mea mi-a spus ieri ca va face din trupul meu cel mai frumos medicament…

In iubita mea nu am gasit niciodata iubirea…

Doar medicamentul…

Ramane de vazut ce va face iubita mea… cu ce va face medicamentul din mine…

Dam… dam… si damn… aceste ritmuri se vor usca…

Muzica este un fel de floare afrodisiaca fara ghiveci… si fara apa…

Ea creste numai la auzul propriilor petale ritmice…

Cumva asa o auzim toti… intr-un fel, muzica este un disc de petale ce se coaguleaza intr-un soi de frumusete ritmica, monocromatica, dar niciodata macar echivalenta in structura sa interioara… muzica este ca o albina ce se sinucide gasind ca in zumzetul aripilor ei, ce duce atatea picioruse pline de potentiala miere, se roaga toate florile din univers.

La… la… la… dam… dam…

Ma uit la mana mea, mana mea se uita in jos, catre cot, cotul meu se uita si el in jos, catre genunchi… e genunchiul in cale… imi dau genunchiul la o parte… imi dau si cotul la o parte, si mana, ma uit acum in pamant… pamantul arata ca mine… doar ca gandeste diferit… vorbesc cu pamantul de sub mana, cotul si genunchiul meu… pamantul acela ma doare… fiindca am uitat de mana, cotul si genunchiul meu…

Inca invat… nu te supara frate…

Voi ajunge sa dau cu podul palmei si in marginea clopetelului ce iti zangane sub pat…

-sunt linistit tot timpul, mai ales… atunci cand nu sunt furios…

-inlantuirea cu mine a fost mereu linistita, dezinvolta, ca o inlantuire a totului in jurul nimicului…. asa o vad… linistita si dezinvolta…

-apoi… mai e si linistea din jurul gandurilor mele… de obicei, gandurile mele tresalta… sar in sus… zbiara… se clatina… se fugaresc… se biciuiesc (si le spun ca ma doare)… asa sunt gandurile mele… fugarete, iuti, si zburdalnice… insa in jurul lor, zace o liniste incredibila… o liniste care… aproape ca le spulbera… aceasta e o liniste care in adancul ei tuseste si se inneaca in propria ei liniste…

-tresalt… atunci cand vad in coapsa unei femei chipul meu… e ca o paine din care as vrea sa rup o bucata din sufletul meu… o bucata din sufletul meu care nu-mi mai apartine… o bucata din chipul meu care s-a smuls singura din chipul meu… si care ma bantuie in gura iubitei mele… a fiecarei iubite… tresalt pentru ca… e ca si cum as rupe o bucata din mine… si as simti gust de paine… iar asta e o parte din linistea gustului meu…  o parte din linistea coapsei mele atingand coapsa iubitei mele…

-

-de inceperea unei noi carti, sau a unui nou poem…

-de a pune lumea in scaunul de toaleta…

-de a exista mai putin decat… ex (ies) ist (din fiinta)… DECI DE A… DEVENI O … piatra mai mica…

-de a mai crede intr-o viatza de apoi… pt simplul fapt ca… dupa ce mori nu mai crezi… (era sa zic in ce)

-de a ma spala zilnic, de parca as fi o papusa de plastic cu care se joaca fiul lui dumnezeu…

-de a ramane virgin o vesnicie (sexualitatea faptica ramane un element nesatisfacator pt mine – cine intelege ceva din asta, sa ma sune!)

-de a ma asculta pe mine la nesfarsit, ca urmare a principiului ca nu am avut, nu am si nu voi avea niciodata dreptate…

-de a-mi saruta aricii din curte, fiindca sunt superbi…

-de a ma numi, in continuare, cea mai ciudata constructie a mortii… a mortii in viatza…

-de a-mi mirosi trupul o vesnicie, de parca as fi propria mea amanta…

-deci… dincolo de credinta… referitor la moarte… tocmai am privit cerul… si am realizat cat de tacut e… in viatza lui… si am inteles… de ce moartea tacerii are un gust atat de superb… ) deci, de ce pestii pe care ii prind eu, salbatici si plini de cer, sunt aur printre gingii.. deci, de a fi eu,  pestele pe care m-am chinuit o viatza sa il prind…

-de a mai spera ca lumile din mine nu sunt singurele lumi pe care le sper… (asta inseamna ca o sa cred in reincarnare)

-de a mai iubi ceva ce s-ar lasa iubit, stiind, contrariat, ca nimic nu se iubeste… (daca ziceam “pe sine” eram aplaudat)

-de a intelege ca individul de la PUBLIC ENEMY are ceasul pe piept doar ca sa-si ia tensiunea.

-de a crede ca, in momentul mortii, durerea nu va fi ca un cutit, ci ca o ejaculare a vietzii…

-de a ramane un basm…

-de a fi cine sunt dincolo de cine sunt… adica… o idee…

-intru in melancolie ca intr-o mlastina f volatila… cand sunt la mijlocul / centrul ei… imi dau seama ca umblu pe uscat… asta inseamna ca traiesc senzatii la fel de volatile si… mai ales… ca, atunci cand sunt la apogeul trairii lor, ma trezesc pe uscat… evaporandu-ma complet… sa inteleg ca orice senzatie imi provoaca disparitia? chiar daca nu complet, macar progresiva…? 

-nu pricep, mai, cum naiba dragostea fizica poate produce o distrugere/anulare completa a unei fiinte/existente. Nu pricep. E doar o… dragoste/digestie… fizica. Ea nu produce moarte/ea produce doar concepte sentimentale… deci, nu pricep… de ce volatilul/vaporul care subzista in ea… e capabil sa manance din ea (adica sa-i produca sentimentului autodistrugere)… si, mai ales… de ce nu se mai satura?… ca, noah, conceptul e o idee principiala, pe care o traim toti… iar, sentimentul, prin definitie, este un concept ce se “evapora”…  de ce concept? pt ca este o sursa de fenomene sentimentale… hai, mai, ca o iau razna… deci, io vreau sa zic urmatorul lucru: ca de ce daca futi o femeie, o iubesti aproape imediat (si nu inteleg de ce se intampla asta)… atata tot! (acuma, pe ultima linie, am vorbit fix ca o poola de betiv).

-deci, lucrurile s-au mai linistit. am inceput sa dorm cu gandul meu, sa gandesc cu ochiul meu, sa-mi dezvolt ideile cu capul meu, si sa uit de partea dintre picioare.

-o lesbiana era sa intre printre dintii mei sentimentali… dar s-a razgandit.

-o lume ciudata se joaca mereu cu mine… si o las sa se joace…

-limita de joaca e mereu ciudata… toti zicem ca o facem pana cand nu mai putem… eu zic ca si dupa ce mor o sa traiesc in limita asta… nu o s-o depasesc niciodata… o s-o traiesc continuu..

-in asa fel, ma culc… maine, mai am de sucit cateva lumi…

-sunt furios pe cerul meu, atat de limitat, pe stelele pe care, desi nu ma chinui sa le ating, imi stralucesc mereu… in dorintele penisului… tot universul parca mi s-a cuibarit intre coapse… nush cum dracu, dar parca numai acolo traiesc acum… si-mi vine sa mor… doctorii ar spune ca’s obsedat sexual… eu zic asa: ultima oara cand am maltratat penisul a fost acum… tare multe luni… deci, cred ca iubesc mai mult stelele decat “genunchiul” coapselor mele… deci, zic eu, sunt un fel de artist… al iubirii… al iubirii… hahahah…  al iubirii pe care am urat-o toata viatza… al iubirii… PLATONICE.

-FUCK! FUCK! FUCK! NU ASA TREBUIE SA ARATE LUMEA IN MINE. NU EU AM CONCEPUT LUMEA ASTA. NU EU M-AM CONCEPUT PE MINE. MINIMAL, VORBIND, EU NU M-AM TREZIT IN LUME ca sa ma sinucid. Fie si platonic. Daca cineva a conceput o lume, care e si a mea, trebuia sa o faca in asa fel incat sa ma adaptez ei. Daca cineva m-a conceput pe mine, din lumea asta fiind, e sigur ca m-a conceput pt cineva pt care ma adaptez. Si pt care sunt ada(o)ptat. Prin urmare, nu-i musai sa caut prea mult. Cel putin o parte mare am gasit. Sa ma consolez ca milioane de barbati nu au urmasi sau sunt in imposibilitatea de a avea asa ceva? Sau sa ma consolez ca miliarde de oameni sunt prinsi in prostia (uluitor de inchegata, dezvoltata si progresivizata a…) propriei vieti? Ori, pur si simplu, sa nu ma consolez cu nimic.

-dracu sa ma ia, ca nu ma consolez cu nimic… sunt f furios pe toate tipurile de consolari. sunt furios pe cei care le-au inventat (nush ce instinct din mine e cal mai mare vinovat).

-sunt al dracului de furios pe cei care imi spun ca sunt ok. f furios sunt pe cei care imi zic ca sunt genial. nespus de furios ma propag asupra celor care ma zeifica (astia sunt f putini… printre ei ma numar si eu… hehehe).

-furios sunt pe cei care nu-mi zic nimic, care ma considera un muritor, sau care, uneori, ma socializeaza intens de parca as fi hram din viatza lor.

-furios sunt pe cei care ma doresc si care lasa saptamanile sa treaca numai ca sa-i doresc eu tot mai mult… de parca as fi un robotel pus la incarcat.

-furios sunt pe toate sentimentele mele, care ma inghit, precum inghite explozia iadului miliarde de suflete, atunci cand nu mai exista sentimente.

-furios sunt pe mine, pe faptul ca m-am nascut… si… cam… atat!

-nu… nu mai calc pe arici cand ies in curte sa fumez, si ma plimb prin iarba… cam uscata… e clar! trebuia sa o ud constant si… consecvent (adica sa fac efortul de a o uda constant)… dar, se pare, nu am un caracter… gospodaresc… nu sunt un om dotat cu acele instincte de conservare care sa se rasfranga asupra… eh… nobilei mele gospodarii… si iarba s-a uscat complet… waiii… in plus… dom’le, am prea multe obloane… si mai sunt si verzi… oi fi eu ametit, dar… mai sunt si astea… si… mai am de dat jos schele… toata tarasenia asta orgolioasa cu proprietatile nu se mai termina… pana la urma m-oi transforma in casa pe care am construit-o… si care, foarte ciudat, incepe sa-mi fie povara… nu de alta, dar ma simt ca ea… neconstruit complet, plin de schele… exact cum ziceam in poemul ala al meu f tembel… si, noah, care a avut un succes teribil in mintea lui fra’… si a multor altor tembeli (atentie, fra nu e temble, de aia l-am si distins cu o nomenclatura anume)… zau, uneori o astfel de chestie / constructie  (ca orice alta chestie / constructie facuta impreuna cu cineva) devine o pana (daca ziceam greutate iar faceam pleonasm… hehe!) impovaratoare…

-am gasit Jade pe net, insa nu am de unde sa-i fac downloadul… nu mai am chef sa ma duc la birou… ma… impovareaza… aproape ca nu fac nimic… am inceput sa-mi urasc clientii… nu fac decat sa bombane la telefon si in apartamentele pe care le arat… bombane… continuu… anul trecut iar ma saturasem de ei… stiu ca dimineatza ma puneam pe sezlong, in curte, beam cafea, si nu raspundeam la nici un telefon… ma saturasem pana peste cap de facatura imobiliara… cred ca acum e mult mai grav… nu mai vreau sa aud de nimeni si de nimic… as sta gol… in puta goala, in curte, ca un… gnom de-ala… un fel de originar al vietii, cu ochii si puta belite in soare… exact asa cum s-o fi nascut Adam… pe bune… cred ca asa s-a nascut ala… cu ochii cat cepele, de parca ar fi pus dumnezeu drojdie in ei, si puta sus (cum ma scol io, mai nou, dimineatza de dimineatza, de parca as fi un taur cu – era sa zic coarne - un corn dezvoltat la – subsoara coapselor)… asa stateam… si ma uitam… nu, nu ma uitam nicaieri, stateam cu ochii inchisi… tocmai ca sa nu mai vad sau aud nimic (oricum auzeam)… dar, noah, e senzatia aia… ca, daca nu vezi, auzul parca, la blegeala, se manifesta si el altfel… woi cat ma chinui sa explic ca ma durea fix in poola… 

-iar ma trezesc cu senzatia behaita de moarte… behaita in sensul ca e lugubra, continua, tipatoare si, in acelasi timp, moale, dar, mai ales, ingrozitor de reala, precum mielul ala care face beeeeeeeeeeeeeeeeeee si fuge ca un drac de dumnezeu atunci cand te apropii de el… e f naspa…  am avut o experienta de genul asta cand eram f mic, cred ca aveam vreo 10 ani… aveau ai mei o sonerie la apartament data dracului… un fel de sirena cu baterie proprie… la un moment dat, bateria se cam epuizase si suna fix ca un tap pe moarte… intr-o dimineatza am visat un drac nebun behaind sau mihaind exact ca sirena aia… asa groaznic a fost sunetul incat ma visam, cum bine spuneam (ma cac pe ea rima)  fix in iadul unui cur de tap… waiii… cateva zile n-am avut liniste in cap din cauza miorlaitului aceluia… sigur, dar chiar sigur, fara sirena aia, eu eram acum altcineva…  un om linistit, senin si, in mod exceptional, foarte gospodaresc (imi trebuia totusi un pleonasm)… cum nu ma satur de capcanele verbale, le ochesc, le intarat… le machiez… le dezvolt, si le… traiesc razand… transcendandu-le (la interpretarea asta nu se pricepe oricine)… dar… am mai avut io chestii (constructii) cu moartea… chiar daca au fost fara acoperis, si m-am trezit gustand pisatul lui dumnezeu (oare ce e moartea decat asta?)… de ex… toti mortii din familie mi-au vorbit intr-un fel sau altul, de parca as fi ales sa fiu receptaculul neantizarii energocentrice (pfuai de poola mea, ce inventii am in cap… cum cad viermii in mausoleul existentei mele terestre, se izbesc de scheletul meu fieros si vorbesc de-a-n iluzia)…  ziceam, receptaculul de gen: bah, poola, io is mort, si tu trebuie sa stii ca io CHIAR am chef sa fiu mort… pfuh… poate ca si mortii astia sunt egoisti… ma gandesc uneori la ce se intampla cand…

-m-am dus la pesti, sambata dimineatza, cu fra… a prins asta niste pestioi… si eu la fel… dar, fuck, la toti li se rupea trupul… inghiteau acul si trebuie sa il scoatem violent… catorva carasi li s-a rupt buza de sus… ne durea sufletul de fiecare data cand scoteam un peste din apa… dar, oricum, fra s-a culcat pe razor, io m-am dezbracat sa ma imbaiez in soare, iar unditele au inceput sa geama in bataia vantului…  cred, eu, ca am fost cel mai intim cu fratelo… in somnul lui ciudat, scurt, si in unditele mele zvapaiate (si zvantate)… in miscarea bambinelor din imaginatia mea… si in ranjetul nostru molcom, slab, bleg, dar… nostalgic… in moartea aia, a tacerii pestilor, a buzelor rupte… a stiintei noastre, complete si tacute… da, bai, la pesti, oamenii se cunosc altfel… adanc, precum in oasele lacului, cand ti se umezesc ochii sau ochelarii ti-i se inegresc de neintelegere… exact ca iubirea care moare si invie in moartea cea mai adanca… aia care nu e fizica…

-

-cum as putea sa transpun ceva religios in ceva… nu neaparat nereligios, dar, hai sa zicem, un pic mai departe de religios… fara, totusi, sa pierd… cevaul religios de la care am pornit? este un exercitiu pe care o sa-l incerc in urmatoarele minute.

-cum lucreaza religiosul in viatza mea? well, se intretaie mereu cu… scepticismul, insa mereu il bate. de cand ma stiu am fost un om care… ar vrea sa creada… care, crede in anumite momente, dar nu intelege de ce… “trebuie” sa creada ca sa ajunga la binecuvantata mantuire. nu pot sa vorbesc aici despre tot ce am trait si am simtit, stiind cumva ca, desi incalcam o anumita lege religioasa, gandeam despre ea ca e absurda, prin faptul ca se… anuleaza prin insasi legea fundamentala a divinitatii… aceea a iubirii absolute. eh, oricum, astea sunt lucruri cumva banale, care nici macar sirop filosofic nu mai au. iar daca e sa vorbim despre textul biblic, ar fi enorm de comentat, cu atat mai mult cu cat am trecut in tinerete prin sute de carti de tip hermeneutic, si am lucrat cu zeci de instrumente ce picurau din izvoare, ca sa vad ca biblia e un text scris de om (in primul rand) si POATE inspirat de altceva… sa zicem, divinitate. anyway, am inceput asa pt ca, pana la urma, oricat de mult m-as minti, adevarurile absolute le voi striga NUMAI pe “patul mortii”. si, din cate stiu sau din cate am auzit, nimeni din lumea asta, aflandu-se acolo, nu s-a oprit sa spere in… da, intr-o viata de dincolo. ba unii mi-au si spus ca ar prefera sa mearga in iad decat sa ajunga in… NIMIC. si, evident, le-am dat dreptate. acuma, antropologic vorbind, asta e structura omului… si nu-i greu de priceput… acu’ nush cate zeci de mii de ani, miturile mesopotamiene erau regasibile si pe continentul american (un fel de alta galaxie… deci, la ani lumina), dovada ca omul s-ar fi nascut cu aceeasi scanteie… sa-i zicem divina?… in… suflet?…  dar, nici macar asta nu conteaza… ce-i mai important e ca… omul, cumva, prin tot ce a facut, a purtat mereu in el chestia asta care il poate ucide sau il poate… ehehehe… duce la crezarea ca e nemuritor… a iubit… si, cam asta e tot despre om… nu creierul lui imens, nu inventiile lui geniale, nu credintele lui… de fapt, cam toate astea l-au luat de mana si l-au condus la un fel de… stare acustica a mortii, sau, mai religios spus, la un fel de purgatoriu… pe cand, iubirea, fie l-a bagat in iad (deci, l-a transformat in dusman al lui insusi), fie l-a fericit in rai (transformandu-l intr-un fel de inger personal). aaa, totdeauna am crezut ca rugaciunea asta “inger ingerasul meu” e un fel de rugaciune adresata omului siesi… un fel de cerinta catre sine, cumva schizoida, de a fi mai bun, de a se aduna, de a se avea in grija, din toate punctele de vedere.  practic, o rugaciune prin care omul vorbeste cu sine, sau, mai precis, cu ceea ce crede ca ar fi scanteia divina din sine, un fel de dumnezeu personal. oricum, copiii personalizeaza totul, si, tocmai de aceea, rugaciunea asta li se adreseaza.  dar, dincolo de toate astea…

-mai, am fost cu fra sa mai ducem niste gresie si niste faianta in apartament… si, am luat si doua beri, si a adus si asta niste canepa. cert e ca… lumea a devenit cumva mai nisipoasa imediat… si stralucea de parca nisipul acela era din aur… si solenza mea parea facut dintr-un material f fin… cand am intrat in ea parca m-am asezat pe oaresce saci de vata… si parca dintii din fata zgariau parbrizul… am pornit-o catre centrul orasului… io m-am pus in dreapta lui… normal, ascultam black sun empire… baietii de olanda… care fac muzica apocaliptica chiar daca se plimba cu bicicleta… daaaaaaaaa… daca erau romani, erau in bmw-uri, cu boxele date la maxim, si cu ceva manele in ele… )))… si nu faceau muzica asta… dar, noah,  io vbesc de altceva… de oameni copti, cu o mentalitate mult peste media romaneasca… da… asa am avut flashul ala… am vazut cum toata mancarimea asta care cica e benefica economiei, plimbatul cu masina, va-sa-zica, nu face nici doua parale… iar goioabele alea de femei, care se agatza cu dintii de minunatiile argintii, cu motoare mari, sunt cele mai “neecologice” muieri… pe scurt, am avut un flash cu ROMANIA… un fel de tara cvasi spaniola, in care tiganescul invinge progresiv si neintemeiat demnitatea. si, noah, cand individul de la black sun empire a zis “your kind stinks”, si eu si fratelo am zbierat ca nebunii catre un smart porcinesc, in care era un individ englezoi, plin de cosuri, cu ochelari frumosi si lentile cat norii… exact asa am racnit… ”your kind stinks”… asta pt ca toti occidentaloii sarantoci vin in romania, cu chiu cu vai, isi iau o laba de masina, stau intr-o chirie de 50 de euro, in cel mai jeg cu putinta de imaginat (io am inchiriat astfel de case… si am primit numai reculuri de la proprietari… de-alea grele), si se dau mari si tari, de parca planeta pamant n-ar fi aici, ci acolo, de unde au venit ei… si, noah, chiar is fix poola… dar, sa vbim despre romanii de dincolo? de nivelul lor mentalicesc? sau, sa vbim despre ce-i in romania, pur si simplu. despre ce si cum gandesc oamenii nosti, de-acilea… nuuuuu… si, dupa aia, m-am gandit si la semidoctismul meu crestinesc… ce tantzar de om sunt si eu… ce? credetzi ca io m-am eliminat din tagma asta? tiganeasca?…

-va intrebati oare unde e religiosul in povestea asta? e fix in asa numitul nostru ortodoxism… sau, mai pe scurt, in faptul ca, desi ne batem in piept ca noi stim in ce credem, habar n-avem. ba mai mult, ne instiintam prin tot felul de fite ritualic-traditionaliste (nu traditionale) ca stim cum sa ne comportam pe patul de moarte… si, mai de fiecare data, murim… de frica mortii. )

-eh. mai am ceva fior verde in mine. si imi permit sa va zic: eu aproape ma cred. nu stiu daca voi… va credeti. e cert insa ca: our kind stinks.